Nunti reale: Maria & Ion

Ne-am cunoscut acum aproape 8 ani, la facultate, cand venisem amandoi sa vedem rezultatele la admitere si o prietena comuna ne-a facut prezentarile. Ion mi-a atras atentia chiar de atunci, dar nu pot sa spun in ce fel. In urmatoarele luni, ne-am mai intalnit pe la facultate sau in acelasi grup de prieteni si, la un moment dat, mi-am dat seama ca intrebam de fiecare data daca vine si el. Pe 1 decembrie, la ziua unei prietene, dupa ce toata noaptea dansase cu toate fetele in afara de mine, am inceput sa vorbim si atunci am vazut din felul in care ma privea ca si eu ii placeam lui. A urmat cel mai convingator sarut din viata mea. Pacat ca a fost intrerupt de tata, care tipa catre mine, de pe treptele clubului, sa vin odata acasa, ca nu-l mai asteapta taxiul. Si uite-asa, dupa sapte ani de atunci, Ion m-a cerut in casatorie cu singurul „te iubesc“ pe care l-a zis cuiva vreodata. Se pare ca totusi chestia cu college boyfriend ajunge si la happily ever after. Un singur lucru mai trebuie mentionat, si anume ca am un inel de logodna absolut superb, cu o piatra de safir inconjurata de mici diamante, pentru care toate prietenele m-ar invidia, daca ar fi sincere.

Am trimis vreo 50 de mailuri, catre toate restaurantele care corespundeau cat de cat cerintelor noastre. Am primit destul de multe raspunsuri negative, foarte multe sali fiind deja ocupate. Tineam neaparat sa fie un local cu mese rotunde, mocheta pe jos, sa fie o sala fara coloane sau separeuri si, oarecum evident, mancarea sa fie buna. Sala Crystal a Hotelului Ramada North era noua, suficient de mare si foarte eleganta. Pretul era un pic peste bugetul nostru, dar pur si simplu nu mai vroiam altceva. Inainte sa alegem biserica, mamele au intrebat toti cunoscutii si aproape imediat au venit diverse sfaturi: biserica aia aduce ghinion, ailalta n-are cor... Dupa mai multe discutii si negocieri la fata locului am ajuns la Nicolae Tabacu, pe Calea Victoriei. Avea cor, un parculet in apropiere si preoti cumsecade. Pentru o suma destul de mica, in biserica ne-au pus si stalpisori cu flori. Ne-a placut mult ca slujba a fost completa si ca preotul ne-a vorbit foarte frumos la sfarsit, fara sa dureze totusi foarte mult.

 

Nu am avut o tema sau o culoare dominanta. Ne-am dorit doar o nunta eleganta. Am avut patru domnisoare de onoare - sora mea, o verisoara si doua prietene foarte apropiate, printre care si cea care ne facuse cunostinta la inceputul facultatii.

In ceea ce priveste florile, restaurantul ne punea la dispozitie aranjamente cu flori artificiale si lumanari, dar le-am refuzat. Nasii ni l-au recomandat pe florarul de la nunta lor, asa ca, intr-o dimineata, am mers la piata de flori ca sa ne alegem ce ne doream. Respectivul florar era beat mort si imi repeta intruna ca o sa vad eu ce aranjamente frumoase o sa ne faca. Daca n-ar fi fost nasa care sa-mi spuna ca tot asa s-a “prezentat” si cand au ales ei florile, as fi luat-o la fuga. Dupa mai multe discutii, in care noi ii explicam ca o anumita nuanta nu ni se pare potrivita cu sala, iar el ne spunea sa tacem din gura ca habar n-avem ce vorbim, si ca el stie mai bine, am ajuns la un compromis care a fost intr-adevar inedit si admirat de toata lumea. Pentru buchetul de mireasa, imi doream neaparat orhidee mari albe. Am fost foarte dezamagita cand n-am gasit decat unele mici si rozalii, dar nasa mea mi-a facut o surpriza si a colindat a doua zi toate florariile pana a gasit orhidee albe.

Cu rochia e o poveste intreaga. Dupa ce m-am uitat pe net la aproape toate site-urile romanesti cu rochii de mireasa, in vreme ce sefa mea astepta sa termin cine stie ce proiect, m-am hotarat sa ma duc sa probez. Multe rochii aratau altfel decat credeam eu, nu neaparat pe mine, cat mai ales materialele din care erau facute. Dupa mai multe probe, timp in care mama-soacra se cam impacientase ca eu nu-mi alegeam nimic, m-am hotarat la o rochie La Sposa. Si, probabil, as fi ramas la ea, daca nu as fi zarit in catalogul din magazin una care imi placea un picut mai mult. Din pacate, aceasta nu era pe stoc, si nici nu mai aveam timp sa o comand. Asa ca... ne-am luat un mic concediu si am mers pana in Barcelona, ca sa cumparam rochia direct de la sursa. Acolo, ne-am plimbat pe la toate magazinele despre care stiam de pe net ca vand rochii La Sposa, dar n-am gasit-o. Din fericire, as putea spune... pentru ca imediat ce ne-am intors, am aflat ca sunt insarcinata. Deci toate cautarile mele de pana atunci nu imi mai foloseau la nimic. Am luat-o de la capat cu probele, de data asta imaginandu-mi cum as arata in fiecare rochie cu burtica. Nimic nu ma multumea. In acest timp, lumea devenea din ce in ce mai nerabdatoare si trebuia sa-mi iau orice, doar sa-mi iau odata. Si uite ca mi-am gasit rochia unde ma asteptam mai putin: la un mic atelier de croitorie din zona Lipscani. Am vazut-o intamplator, in timp ce cautam floricele de pus in piept si mi-a placut extrem de mult. A fost usoara, comoda, potrivita pentru o burtica neastamparata de patru luni.

Cel mai emotionant moment pentru mine a fost atunci cand sotul meu m-a vazut prima data in rochia de mireasa. Pot spune ca acela a fost momentul meu preferat din zi. Insa daca e sa-l intrebati pe mire, iata si perspectiva lui: “Amintirea mea de suflet este dansul de deschidere. Pentru acesta ne-am pregatit intens cateva saptamani inainte, dar au fost si cateva momente dificile... Cu doua saptamani inainte de nunta am sunat-o pe Maria sa ne vedem seara la metrou, ceea ce a parut ciudat, deoarece dimineata plecasem cu masina. Cand ne-am intalnit, a fost cat pe ce sa ma ia la bataie, caci aveam mana pusa in ghips, pentru buna purtare – o foarfeca nereusita la fotbal. Asa ca, la urmatoarea sedinta de dans, profa a avut o dubla surpriza: eu cu mana in ghips si Maria cu burtica. Asadar, aplecarile si ridicarile ieseau din discutie. De repetitii insa ne-am tinut foarte serios... Am ajuns sa repetam chiar si in seara nuntii, la restaurant, fix inaintea momentului oficial. Si cum tot aveam trac, mi-am facut un pic de curaj cu putina vodca, si totul a iesit perfect.”

 

 

Maria: Trebuie sa aveti foarte mare grija cu muzica. Multe lucruri pot fi trecute cu vederea, daca muzica este antrenanta si invitatii nu stau pe scaune.

Ion: Poate cel mai important lucru este sa rugati un prieten sa va fure mireasa – asa puteti preintampina multe evenimente neplacute.