fetelor am citit tot ce ati scris. pai s-o luam asa treptat. in primul rand nu pot sa cred ca timp de zece ani a putut sa-si ascunda fata si asa cum zicea cineva am avut timp de analizat si sa-l supun la teste. deci....m-am gandit si la faptul ca ar putea avea pe cineva, insa sincera sa fiu nu prea are cum timpul in primul rand, in al doilea rand telefoanele(suntem cuplu care a depasit recordul la telefoane). iese si asta din calcul.:rolleyes: ok am incercat si comunicare si stiu ca e o persoana destul de dificila cand tace pai tace frate nu-i scoti vorbele nici cu patentul. am zis sa-l mai las. sincera sa fiu m-am gandit si la faza cu "cocosul" in casa dupa casatorie, si cred ca este exclusa si asta si am sa va spun si de ce: acum vreo 7 ani lucram de dimineata pana seara si am avut o perioada in care nu ne intelegeam si eu tot asa incercam sa vad care e situatia el nimic ii tuna si ii fulgera din orice fara un motiv clar. am tot incercat sa repar ce de fapt nu stricasem eu pana in momentul cand m-am saturat si mi-am facut o relatie in care eram fericita si asteptam sa vad daca celalalt merita despartirea de al meu. nu a meritat-o insa a fost o relatie de 3 luni super misto(ca in general asa se intampla primele trei luni sunt lapte si miere). cand am vazut ca nu merita am renuntat. el a simtit ca ceva s-a schimbat si a banuit ceva fara a fi sigur si intr-o dimineata mi-a facut cafeaua
si m-a invitat sa stam de vorba. astea au fost cuvintele lui:" daca faci ceva ai grija cum o faci in asa fel incat sa putem sa reparam amandoi, sa nu faci ceva ce nu mai poate fi reparat, si sa continuam impreuna relatia pe care am inceput-o". normal ca am ramas socata putin ma faceam ca nu inteleg ce spune dar in acelasi timp respectul fata de el a crescut pentru ca m-a mirat puterea pe care o avea. nu a reactionat nasol nici macar in momentul in care i-am confirmat ca da ma saturasem si m-am decis sa il las si ca am avut o relatie dar asta am facut-o tot din vina lui ca nu a stiut cum sa ma tina langa el. deci, revenind la subiect ma indoiesc ca are vreodata siguranta. el stie foarte clar cand mi se pune capsa pai sa te tii. la divort m-am gandit si eu la doua luni de la nunta dar am spus sa mai astept putin pentru ca la fel cum a spus cineva aici sunt impulsiva si pe deasupra si dificila mi se pare nelalocul lor lucruri carora altora li se par normale deci de aceea am zis sa mai astept. problema e ca nici familia lui nu-l intelege cu atat mai putin eu. intr-un final gandindu-ma la trecut si citind tot ce ati scis voi ma gandesc ca poate e obosit si sa-i las un ragaz de odihna dupa care sa analizez. hai ca v-am inebunit:D pupicei
asa da! uite ce de feministe aici:)
Nu stiu daca e neaparat vb de asta numai ca nu mai sunt zilele in care sa fi nevoita sa inghiti toate r***** din partea sotului.Nu avem de ce.Si eu am mentalitatea asta datorita situatiei din familie.Am asa ceva si nu-l suport.Este un om tare bun pana bea, de-acolo s-a rupt filmul.Nimeni nu este mai bun,mai frumos mai destept (desi n-a terminat decat 10 clase) si mama nu-l merita pe el (desi a fost stalpul casei mereu).Slava Domnului ca inteligenta:~* am luat-o de ea.
.Sa nu intelegeti gresit, imi iubesc tatal dar pana la bautura.Nu ma pot abtine.Poate gresesc si-mi cer scuze pt asta dar n-am sa ma pot schimba vreodata.
(