Citat:
Cred ca e prima oara cand vb despre asta ...ma bucur ca e cineva acolo care ma "asculta".
Au gresit mult parintii lui cand ne-au lasat sa stam la ei,(pt ca ei stau la bloc, ne-au lasat pe noi sa locuim la curte singuri),dar la inceput,cat am bagat bani,am fost buni,acum cand nu mai ne permitem,a zis ca sa ne cautam cu chirie.Nu stiu daca eu , ca viitor parinte as putea sa ii fac asa copilului meu...
Alta gresela mare: sa locuiesti cu parintii (nu conteaza care, ai lui sau ai ei!)!
Fiecare le stie pe ale lui! spun doar ce cred eu!
Ne-am mutat impreuna in 1997 - avem 9 ani de cand locuim impreuna! - si am avut si oferta - generoasa de altfel! da a locui cu parintii lui! sa nu mai platim chirie, sa avem mancare calda, etc! Nu am acceptat! sub nici o forma!
Vreau locul meu, sa fac curat cand vreau, sa mananc cand vreau, etc!
Imi amintesc ca intre momentul cand trebuia sa luam locuinta - unde si acum locuim! - in primire, am avut o "fereastra" de doua zile! si a trebuit sa stau la Adi acasa! desi sunt oameni buni, ma simteam iubita, bine primita - - - am simtit ca ma sufoc!!!! unde mai pui ca ma apuca plansul! nu ma simt bine sa nu am locul meu!
si oricat de greu ar fi, cel mai bine e sa locuiesti singur cu partenerul tau! mai ales ca e destul si asa ca trebuie sa te obisnuiesti cu celalalt! presiunea psihica e la cote inalte de la inceptu! trebuie sa recunoastem ca fiecare avem tabieturile noastre! iar barbatii in general sunt mai zapaciti, mai dezordonati! e greu sa suporti toate astea intr-o casa unde mai sunt si altii!
Probabil ca suna egoist ce am spus pana acum! Fiecare din noi trebuie sa avem puterea sa ne rupem de acasa , altfel un camin armonios nu se poate inchega! asa cred!