sa incepem cu momentul de Oscar

in primul rand imi multumesc mie ca am avut rabdarea si intelepciunea sa ascult toate parerile si propunerile celor din jur, sa accept si in acelasi timp sa refuz anumite lucruri, ca nu m-am abatut de la firul normal al lucrurilor, normal pentru mine, caci doar eu contam la urma urmei, nu era nunta maica-mii, soacra-mii sau a matusii nu-stiu-care! A r fi absurd sa nu multumesc apoi sotului, care mi-a suportat istericalele si s-a bucurat de fiecare reusita in ceea ce priveste pregatirea nuntii, si pentru ca s-a implicat , nu la fel de mult ca mine

, dar totusi a fost acolo unde aveam nevoie de el, iubitul meu

....
ehei, si acum vine tona de multumiri catre cei care au muncit mai mult ca oricine, caci am ales sa fac nunta in cadrul unei tabere, pe malul Dunarii, si totul a fost pregatit de noi, adica de ei, dragii nostrii parinti, fiecare in tabere diferite si totusi impreuna, caci la bucuresti, parintii mei aveau de intampinat 75% dintre invitati, plus de facut ceva gustarele pentru drum ca am avut autocare(2) care au transportat rudele si prietenii distanta de ~150 km...de cealalta parte au fost socrii care ne asteptau cu toate cele gata aranjate si pregatite...plus ceva ce nu era in planul meu, dar care a incantat tot alaiul...in fine, s-a muncit pe branci pe toate fronturile, dar veselia ce ne caracterizeaza a facut sa fie totul mai usor si mai placut, si astfel ne-am bucurat de moment asa cum ar trebui sa faca toate miresicile si toti mirii! sincer, in ziua respectiva am dat directive ca in cazul in care se mai iveste cate ceva,( ceea ce s-a si intamplat de altfel, nu stiam ca trebuie sa aducem un covoras la biserica pe care sa stam noi cu nasii, asta e doar un exemplu!),sa nu ne deranjeze nimeni, sa se descurce fara noi, caci NOI aveam alt scop in aceea zi, acela de a zambi permanent, de a dansa,pe scurt, DE A NE BUCURA UNUL DE ALTUL, in primul rand, si apoi de a ne bucura de prezenta celor dragi noua, care au hatarat sa ne fie alaturi si carora le multumesc!