am fost la nenumarate nunti, si am colectionat atatea impresii de as putea sa scriu o cronica de kilometri...inainte de nunta mea am fost la zeci de nunti pe care le analizam chirurgical, din perspectiva de viitoare mireasa ,si va jur, ca niciuna nu mi s-a parut ca se apropie macar putin de nunta de vis pe care eram sigura ca o sa o am eu, ca niciunii nu au avvut copiii pe care eram sigura ca ii voi avea eu, ca nicio mireasa nu avea mirele perfect pe care il alesesem eu...nu mai vorbesc de rochia de mireasa sau de coafura mea, de unghii, de gene, de fiecare fir de par..
Vedeam la nunti stanjeneala mirilor, sincopele, vanitati ranite, cateodata tensiunea sau chiar razboiul cu nasi, socri, parinti, incrancenarea cu numaratul portiilor sau a sticlelor de whisky, si ... asistam aproape voyeurist la primirea fiecarui rand de invitati, uneori necunoscuti unchi si matusi, cu costume scoase solemn de la naftalina, pe care bietii miri sareau ca un arc, cu dumicatul in gura si cu pantofii luati la repezeala pe sub masa in picioarele umflate dupa o zi cumplit de lunga, sa ii primeasca zambind larg si sa ii pupe prietenos, ca si cand petrecerea doar pe ei ii mai astepta..
visam la filmele americane in care mirii, cand incepe petrecerea, merg doar sa se schimbe si o taie cu tinichelele legate de coada masinii in luna de miere, fara sa faca de la masa lor 140 de drumuri pana la intrarea in restaurant, sa pupe invitatii, rand pe rand.
visam la eleganta unei nunti in care musafirii aveau delicatetea sa vina in acelasi interval, si sa nu fie nevoie sa repet acelasi gest, ca intr-o dubla de cinema...dar eram constienta ca , asa cum eu studiasem cu voyerista curiozitate pe altii, voi fi la randul meu sub lupa...
cred ca atunci s-a produs schimbarea, cand mi-am dat seama ca se apropie si momentul meu..
incet incet, m-am vazut din ce in ce mai alcalina, am dezamorsat pe rand grenade, am fost umar de plans, sau tinatoare de alba trena de mireasa la buda, am dezghetat din trei cuvinte situatia ciudata in care pici la o nunta in care nimeni nu te cunoaste si nu cunosti pe nimeni, am calmat spirite si am inviorat atmosfera...
nu mai asteptam o nunta perfecta, nu mai vedeam doar farmecul si stralucirea, stiam ca vor fi si stingacii si sincope, dar...imi gasisem in sfarsit aliatii: naturaletea, atitudinea,caldura, apropierea.
cat despre primirea invitatilor, am hotarat cum trebuia sa fie: cu caldura. Ei toti erau acolo pentru noi, facusera efortul sa se imbrace in hainele lor fie noi fie de la naftalina, special pentru noi, si, daca ei facusera drumul de acasa, puteam si noi sa il facem de la masa pana la intrarea in restaurant, pentru fiecare dintre ei. Cred ca din momentul in care am realizat asta, fiecare primire, pe care am vazut-o prietenoasa, mi-a incalzit sufletul. Nu stiu daca nu ar ajuta si hostesele sau majordomii, insa, vioara unu in nunta este cuplul tanar casatorit si pe el in asteapta toti cei care vin la nunta.
Stiu ca pare greu, dar la nunta , ca in bancul cu baba si violul, daca tot nu se poate evita , macar savureaza ce ti se intampla...