O sa va rog sa nu radeti de mine (da da, cu voi miresele normale la cap vorbesc).


Eu is maritata de peste un anisor. Si nici la prima tinerete nu mai sunt, ca acusi sar de 30 de ani. Si nu am nici o dorinta arzatoare sa fac un copil. E ceva anormal!? Nu am traume din copilarie, m-am inteles bine intotdeauna cu parintii! (mai putin in adolescenta :devil: )

Si totusi, parca trece timpul si desi eu ma astept sa ma trezesc intr-o dimineata cu o dorinta launtrica de a avea un copil, nu simt nimic de genul asta! E cazul sa intru in panica? O fi ceva anormal cu mine? Culmea e ca nici pe sotiurul meu nu-l da afara din casa dorinta de a face acum un copil. Amandoi zicem ca vom vedea mai incolo.

Ma mira ca alte femei nici nu se marita bine, copile fiind, si isi doresc deja bebei. Iar noi suntem impreuna si parca avem 16 ani si ne ferim de o sarcina nedorita.

Dvs. ce ziceti? Sunt multi in situatia noastra?

Aceeasi problema o cam am si eu. Eu.... sunt o viitoare mireasa. Viitorul meu sot isi doreste extrem de mult un copil. (daca ar fi dupa el .... am face copil acum... chiar inainte de nunta). Dar, pe mine ma sperie foarte tare. Nu pentru ca nu imi plac copiii... pentru ca imi plac la nebunie, dar imi e frica pur si simplu de responsabilitatea enorma pe care o presupune un copil.
De asemenea, relatia mea cu parintii este extraordinara... si ei reprezinta alaturi de viitorul meu sot ... UNIVERSUL MEU.
Asa ca.... as vrea sa-mi spuneti cum sa fac sa scap de frica asta.
Multumesc mult.

Salut miresucilor si cu siguranta viitoare mamici,idiferent cand(}).Eu sunt in contact(foatre des si foarte aproape)cu un inger de copil si nu mi-am dat seama ce mult inseamna un copil in viata fiecaruia(aveam impresia ca e doar o mare raspundere si nu prea ai satisfactii,doar plans si...) pana cand acest sufletel a inceput sa vorbeasca si in limbajul lui unic imi spune"ona nu uzi?"adica ma intreaba"Mona nu auzi?"si oriunde pleaca cu parinti ma suna si pe mine si ma intreaba"ona ete ata?",adica"mona ce este asta?"deci va spun eu ca merita orice sacrificiu cerut pentru a avea alaturi o fiinta care fara sa stie ce inseamna iubirea ti-o ofera neconditionat si te face sa te simti ca aia alaturi un inger.Cand rade,vorbeste sau doar te priveste,lume se opreste,si toate noptiile nedormite si toate plansetele din cauza dintisorilor sau a colicilor dispar...merita sa ai un copil doar ptr a simti ce inseamna cu adevarta sa fii fericit

eu am ramas insarcinata la 21 de ani, cand eram in facultate inca. am dat licenta la buc il luna a 4-a. si era asa frumos... am fost un copil rasfatat, singura la parinti, mai in varsta: mama m-a nascut la 34 de ani cand tata avea 39. si au existat mereu neintelegeri si divergente de opinii. aveam tot ce imi doream mai putin intelegere din partea lor:(. trebuia sa fac ce voiau ei... cand a venit bebe, tata murise de 2 ani, eram totusi aeriana, inca un copil rasfatat: nu prea m-am gandit, nu am realizat cat de greu va fi... cred ca de aia se spune sa faci copii de tanara: rezisti mai bine. acum nu regret ca l-am pastrat. nu m-am gandit nici o clipa sa nu o fac... poate dumnezeu a vrut sa-mi dea un semn: acum am avut niste probleme grave de sanatate si nu stiu daca voi mai putea avea copii, desi imi plac la nebunie si as mai vrea unul. dar parca acum mi-e frica... de situatia in sine, si daca nu as fi luat medicamente. sper sa fie totul bine si pana la urma sa mai pot facae un bebe la fel de grasun ca primul:4,600kg

Iar eu vin cu completarea ca daca crezi in Dumnezeu, El sigur iti la lumina calea.
Sanatate sa aveti, restul vine de la sine!