Buna dimineata miresuci!Dupa cum te indeamna vremea de azi, fie stai cuminte in patut in bratele iubitului(daca ai noroc), fie esti la servici si te conversezi cu fetele pe "ghidul miresei". Eu una nici nu stiu care e varianta mai buna...ori...ori...Oricum m-am trezit cu o stare de melancolie si inca visez si la ora asta cu toate ca m-am trezit la 7:30. Stiti la ce ma gandesc in fiecare dimineata cand ma trezesc alaturi de iubitul meu? Probabil ca banuiti, ma gandesc cat de norocoasa sunt ca ne-am gasit, ma simt fericita ca ne iubim, ma simt puternica ca suntem doi, si visez ca lumea e doar pentru noi.Cred ca fiecare poveste de iubire este unica, ea s-a nascut fie din intamplare fie dupa indelungi cautari.Fiecare mireasa are povestea ei.
Cum v-ati cunoscut marea dragoste? Cum v-ati dat seama ca e EL/EA? A fost dragoste la prima vedere, sau va stiti din copilarie si ati avut revelatia persoanei potrivite de curand? Daca vreti sa impartasim cate ceva despre povestile noastre de dragoste, va invit pe acest forum!:heart::heart::love:Pupici

La noi, eu sunt mai mare cu 2 ani...Si m-a vazut cand el era micut (13-14 ani) la o petrecere la verii lui. Nu ca eu as fi fost f mare, dar deja la 15-16 ani incepi sa vezi altfel lucrurile, mai iesi in oras cu un baiat, etc. Si evident ca nu ma uitam la un copil! Si mi-a spus dupa ani de zile ca se uita la mine si se gandea "uite asa o gagica o sa am si eu cand o sa fiu mare).

Dupa 6 ani ne-am revazut tot prin verii lui. Am fost impreuna la mare...era prima oara cand ne vedeam, dintr-un punct de vedere. Acuma deja nu mai eram nici unul copil. Ne-am "combinat" imediat si uite ca trecura 8 ani de atunci...si un an de casnicie!

Soarta asta, domnule! Daca mi-ar fi zis cineva la 15 ani "vezi copilasul asta? va fi sotul tau!", as fi ras 1000 de ani!

Soarta asta, domnule! Daca mi-ar fi zis cineva la 15 ani "vezi copilasul asta? va fi sotul tau!", as fi ras 1000 de ani!

Citeam mai devreme fraza asta... si ma gandeam...

Ma gandeam la NOI.. la NOI DOI..
Cum ne-am cunoscut.. mai exact cand.
Ne-am cunoscut de mult... acum 4 ani, la birou. Firmele noastre colaborau.
Pe atunci... nici unul dintre noi nu era singur. Eu eram de 7 ani cu cineva, iar el de 15 ani cu cineva. Deci.... multi, multi ani.

Rad si acum... cand ma gandesc ce ii spuneam cand ne vedeam. Ce teorii feministe bagam. "Ia zi Octav... cand te insori?" Eu fiind de altfel, foarte revoltata pe relatiile de lunga durata si fara viitor.
Iar, raspunsul lui era invariabil "LA ANUL!".
Si mai trecea un an. Si iar il intrebam. Si iar raspunsul era "la anul!". Si de fiecare data conversatiile noastre se terminau cu o intreaga teorie din partea mea, referitoare la lipsa de responsabilitati a barbatilor.

Anii au trecut si amandoi ne-am despartit. Dar... tot nu a fost sa fie pentru noi. Si iar il vedeam si il certam .

Si intr-o zi.... s-a intamplat.

Si acum.... rade de mine si imi zice: "Vezi, aveai si tu o preocupare.. CAND MA INSOR? Acum sper ca te-ai linisit ca doar stii cand ma insor"

E ciudata viata. Tocmai eu care il certam de cate ori il vedeam pentru ca nu e in stare sa-si asume responsabilitati (cel putin asa credeam eu), tocmai eu VOI DEVENI SOTIA LUI.

Am uitat sa subliniez un lucru. Asta intrand tot la capitolul "E CIUDATA VIATA"

In perioada in care amandoi eram singuri... eu mi-as fi dorit tare mult sa ma invite undeva. Dar, el nu o facea. Si de multe ori ma intrebam de ce nu o face; dar, in acelasi timp il admiram foarte tare pentru profesionalismul de a pastra relatiile strict de serviciu.



Mai tarziu am aflat insa altceva, lucru care nu avea nici o legatura cu profesionalismul lui; ci doar cu faptul ca se gandea... "CA EU NU VOI IESI NICIODATA CU EL"

Deci: ciudata viata. EU asteptam... EL astepta.... si nimeni nu avea curajul.

PS: Poate totusi... a existat un scop pentru care nu a fost sa fim atunci...

SPRING, iubita....mi-ai dat mie mesaj privat in loc sa apara aici pe forum. Ca sa apara pe forum apesi pe butonul mare cu "RASPUNDE", altfel imi scrii doar mie...

Uite o sa postez eu aici povestea ta...sau poti sa o postezi chiar tu si o voi sterge eu.

Foarte frumoasa, era pacat sa nu apara aici sa o citeasca toata lumea!

Sincera sa fiu,am emotii cand va scriu aceste randuri,.Am citit "povestile"voastre si parca ma regasesc in fiecare putin desi am propria mea poveste de dragoste:eram indragostita si credeam ca e...pana cand l-am intalnit pe El,in sediul unui partid,unde ma aflam din intamplare,El era acolo si nu ne-a trebiut mult sa ne dam seama ca amandoi suntem ce am asteptat de la marea iubire:heart:drept dovada,la anul avem nunta:rolleyes:

coincidenta sau destin?
daca intr-o seara nu mergeam la internet si nu alegeam un nume aleatoriu din cele cateva sute de pe un canal irc, daca in cele 5 minute de discutii nu i-as fi dat numarul meu de telefon(numar pe care nu-l dadeam de obicei) si daca, din plictiseala, el nu mi-ar fi trimis un sms dupa o saptamana....acum nu as organiza nunta noastra....la prima intalnire am aflat ca suntem din ascelasi oras de provincie (noi ne-am cunoscut in bucuresti) si tot la prima intalnire, prietenele mele au participat incognito, de la masa din spatele nostru....suntem impreuna de 2 ani si peste 9 luni ne casatorim!!!

:flower: Cat de frumoasa poate fii viata daca stii sa iti alegi "omul" de langa tine.
Cat priveste relatia pe care o am acum poate fii cel mai bun exemplu ... l-am dorit cu mult timp inainte sa constientizez acest lucru si este alegerea care imi implineste viata.

Mah...la mine a fost frumos...! Intr-o luni m-am despartit de iubitul cu care am stat 3 ani...marti m-am desprtit de amantul pe care il aveam pe vremea aia cu care aveam o relatie de 1 an ...upsss(pe asta nu trebuia sa o spun:rolleyes:)era iubirea vietii mele...offf, iar vineri am plecat la o cabana cu noii colegi de facultate...iar acolo am cunoscut un "baiat"si am ramas impreuna de atunci...si au tot trecut vreo 2 ani si 2 luni(caci de 2 ani stam deja impreuna).M-a fascinat ca a ramas cu mine dupa ce au adormit toti, si m-a ajutat sa fac putina curatenie in cabana...era mai diferit...E bun de sot...dar ma gandesc daca merita, nu il simt ca jumatatea vietii mele(asa cum spuneti voi despre ai vostri).Peste 2 ani facem nunta...
Va pup! astept un sfat...papa

In doi ani ai timp destul de gandire si pentru a afla daca el este alesul sau nu.
Foarte important ar fi ca si el sa stie ceea ce simti iar daca tu nu il vrei de sot sa discuti cu el acest aspect din timp. Nu se merita sa-l faci sa sufere pentru faptul ca tu nu esti hotarata.

Ma iubeste...eu nu stiu daca il iubesc.Adica mai mult sunt in stadiul in care tin la el...Si in plus mi-l doresc ca sot.Asi fii instare ca sa imi sacrific toata viata ptr a ramane cu el.E minunat! Ne intelegem dar singura problema e ca nu imi acorda destula atentie, nu stie cand am nevoie de ceva, cand vreau sa aud ceva frumos.Le face toate astea aiurea! Sper ca ca e chestie de moment, de cativa ani, poate pana mai creste si el si se mai maturizeaza putin.Acum stii si tu cum sta treba cu adevarata varsta a fetelor si a baietilor.:devil:

Aseara povesteam cu cineva despre problema asta. Si imi spunea ca prima oara intr-o relatie trebuie facuta fundatie(care tre sa fie f consistenta, dura, bazata), caci dragostea care apare la fel ca un chibrit cand ii dai foc la fel de repede se si stinge.Probabil ca ajungi sa iubesti un om si dupa ce il cunosti, chiar daca la inceput doar iti place de el.Tu ai incercat ca sa vb cu el si sa-i explici ce te deranjeaza?

Un vechi proverb spunea asa:
" Ca sa-l poti trai pe

Si la mine a fost frumos.Noi ne-am intalnit acum trei ani(crestem pe 18 luna aceasta)intr-o terasa.Sau ma rog,bar.Ca era frig si era inauntru.El-vecin cu colega mea de banca la crare mergeam in fiecare zi de 2 ani(si totusi ne-am cunoscut atat de tarziu).Verisoara mea-vecina de palier cu el.Si cu toate astea ne-am cunoscut abia acum trei ani.Poate conteaza si faptul ca e cu 7 ani mai mare?:-`.Poate.Pt ca atunci cand ma duceam au f des pe la vara-mea si ieseam afara,eu aveam vreo 8 ani.In nici un caz nu m-ar fi bagat in seama.
Oricum,el a venit in bar cu colega mea.Inainte sa intre am vb putin cu ea si el m-a vaz.Eu m-am dus la paine(comanda de la mama)si ei au intrat la o bericioaica(erau vreo 5 nu numai ei doi).Eu am dus painea sus si am mai iesit cu doi pustani pe afara.Si in plimbare am trecut pe langa bar.El mi-a recunoscut haina si i-a spus colegei mele sa ma cheme.Eu pana atunci imi promisesem sa nu mai intru in acel bar in urma unui incident nasol.Dar culmea,am acceptat.
Eu nu pot bea nimic cu cofeina.Eu nu imi deschid sufletul in fata altuia.Si nu accept nimic de la nimeni.In acea seara am baut un pahar de cola si m-a luat tremuratul(de la cofeina).El a grezut ca mi-e frig si s-a oferit sa-mi cumpere un ceai.Si (iar ciudat)eu am acceptat.Atunci,acolo,am uitat amandoi ca nu suntem singuri.Intr-o ora ramasesem doar noi si i-am spus lui lucruri pe care nu le stiam decat eu si Dumnezeu.Cand ne-am despartit mi-am facut curaj si l-am sarutat.
A doua zi,fara nici un fel de explicatii eu i-am facut vant prietenului meu si el logodnicei lui.
Acum ne pregatim de marele eveniment din octombrie.
Intre noi sunt multe coincidente,de exemplu faptul ca suntem nascuti in aceeasi zi si in aceeasi luna.
poate ca povestea noastra nu e originala sau romantica,dar pentru noi este cea mai frumoasa poveste care a existat vreodata.
Va pupacesc:lips:

Ce frumoase sunt povestile vostre!
Eu si Florin ne-am cunoscut acum aproape 5 ani, si a fost dragoste la prima vedere(din partea lui).Eu tocmai terminasem o relatie, si eram destul de ...epuizata sufleteste.
Eram la scoala de soferi, el ma suna toata ziua, sa fcaem diverse chestii, si eu ba nu eram, ba aveam treaba...
Mama mea,parca stia ea ceva, imi zicea "Fata!Ce gagic ai!Te suna toata ziua!", si eu ii raspundeam k nu e "gagicul" meu, nici macar nu-mi place de el.)
M-a cucerit incet, si frumos, era destul de timid,si lucrurile au evoluat incet, si lin.
Acum ne pregatim de casatorie!
Pe 4 martie 2006... Daca ,mi-ar fi spus cineva acum 5 ani, ca baiatul asta o sa fie sotul meu..nu as fi crezut!E un barbat grozav, si ne iubim mult,mult, cu toate bunele si relele noastre!
Sper ca si voi sa aveti parte de aceeasi iubire ca si mine!

la mine e mai mult ca o telenovela...cu happy-end

eu eram in anul I de facultate,stateam in camin si lucram la un magazin din apropiere.aveam o relatie de un an ce tindea sa fie serioasa(mai mult pentru el decat pentru mine)n\acum nu mai stiu daca eram indragostita,atunci credeam ca da.
marius era si el student dar nu-l cunosteam. el spune ca m-a vazut intr-o zi la magazinul unde lucram si asta a fost...a stiut ca pe mine ma vrea...el spune ca a fost dragoste la prima vedere...eu nu cred in asa ceva...
ne-am cunoscut...vedea des pe la magazin si l-am remarcat intr-un tarziu...am ajuns sa fim prieteni...stiam ca ma place mai mult decat un amic dar nu aveam de gand sa renunt la relatia pe care o aveam. situatia asta a durat aproape 2 ani...ne intalneam zilnic (statea si el in camin),ieseam in oras dar doar ca amici,am ajuns sa fim prieteni foarte buni...de mentionat faptul ca el n-a iesit cu nici o fata in toata perioada asta (de fapt n-a avut nici o alta relatia niciodata)...ma iubea..stiam..imi placea sa stiu dar atat...intre timp relatia cu celalalt a inceput sa scartaie si intr-un final am hotarat ca e sfarsitul...asta se intampla dupa doi ani dupa ce-l cunoscusem pe Marius...si a trebuit sa mai treaca un an (un an si 2 luni) ca sa accept sa avem o relatie...si poate nici nu as fi facut-o daca nu simteam ca pot sa-l pierd (nu eram impreuna,eram amici dar aveam eu un sentiment de posesivitate...parca era al meu,desi nu vroiam o relatie cu el) cand a aparut o fata care se tinea dupa el. am acceptat sa avem o relatie si desi la inceput a fost dificil...credeti-ma...intr-o dimineata m-am trezit langa el...si am simtit ca vreau sa ma trezesc toata viata asa...ca el e tot ce vreau...si-au trecut 2 ani de-atunci...si 5 de cand ne cunoastem.
a durat mult dar cred ca tocmai prin asta m-a cucerit...prin statornicie...si prin inocenta...ajunge sa vad cum ma priveste...si vad toata lumea in ochii lui...ma strange in brate si uit de griji...si acum...visez la clipa in care o sa spunem da...
puteti sa credeti ca e la fel de inocent ca un copil? parca timpul nu si-ar pune amprenta asupra lui...daca l-ati cunoaste ati intelege ce spun...

sper din suflet ca nu v-am plictisit.

:flower: