Offfff scumpele mele....toti suntem necajiti la un moment dat in viata asta,imi imaginez cat de greu a fost si pentru voi Laura si Anca sa va sustineti sotiorii in asemenea drame....este ingrozitor sa pierzi pe cineva atat de drag....mai ales persoana care ti-a dat viata...te simti ciuntit,te simti ca si cand mori odata cu ea,ca si cand ramai singur pe lume.Povestea ta Laura o stiu si te imbratisez inca o data ca ti-ai ajutat sotul sa treaca prin asa ceva...
Condoleante Anca familiei tale pentru pierdere si toata sanatatea si puterea din lume sa treceti prin asta...multumesc frumos pentru sustinere
Mie imi este foarte greu pentru ca de mica am fost "obsedata" de mami,o iubesc cu toata fiinta mea si niciodata nu mi-am putut imagina viata fara ea si acum sunt fortata sa fac asta si este ceva de nedescris,este o durere pe care o simt cu fiecare celula a fiintei mele.Probabil si din cauza ca nu am inca copii care ar fi trecut automat pe locul intai in inima mea,imi este mai greu.
Eu am fost intotdeauna cea puternica in familie si acum sunt la fel de fata cu ei...eu alerg sa rezolv toate,pe mine ma tolereaza mami cel mai bine,eu ii ajut cu tot ce au nevoie,nu prea m-au vazut plangand dar cand ajung acasa sau pe strada este jale...jur ca imediat cum inchid usa acasa la mine cad in genunchi si plang cu orele si ma jelesc si ma rog ca o batranica la Dzeu sa faca ceva...orice numai sa nu se intample asta !!! Numai sotul meu,dragul de el stie exact cum sunt eu si cum suport toata situatia asta...
N-am crezut ca voi putea vorbi asa cu voi dar ma ajuta enorm sa ma descarc asa si sa simt ca sunt oameni peste tot in lumea asta care se gandesc la mine,sufera pentru mine si se roaga sa-mi fie bine...
este ceva mult prea deosebit...dar nu-mi place ca va intristez,va fac sa plangeti
