DRESS CODE pentru nunta

6421 afisari

Presupunand ca nu esti nasa ci doar o apropiata a mirilor sau a familiei, tinuta aleasa trebuie sa fie in tendintele impuse de stilisti, dar alegerea ta inseamna, in primul rand respect pentru miri, pentru importanta si seriozitatea momentului.
 
ROL SECUNDAR, dar cu talent!
La orice nunta vei fi invitata incearca sa eviti sa porti culori care rivalizeaza cu rochia miresei: alb, ivoire, alb-laptos, bej foarte deschis. Regula spune ca aceste nuante sunt rezervate miresei, iar daca tu iti doresti sa iesi atat de mult in evidenta si sa atragi atentia asupra ta, inseamna ca nu esti foarte familiarizata cu dress-codul sugerat invitatilor la nunta.
Transparentele si croielile mult prea sofisticate pot face deliciul unei audiente avizate in haute-couture. Insa nu intotdeauna sofisticat inseamna si comod, iar la nunta nu stai doar o ora. Se presupune ca vei fi alaturi de petrecareti aproape intreaga seara. Nu uita, tortul, cu acel fast din ce in ce mai orginal, se serveste ultimul!
Şi pentru ca vrei sa te simti bine, sa te distrezi si sa radiezi intreaga noapte, ai grija cu ce te incalti. Nu strica sa ai o pereche de pantofi de rezerva, cu un toc mai potrivit dansurilor specifice. Doar nu ai vrea sa stai pe scaun pe durata intregului eveniment...
Paietele si materialele incarcate cu broderii din pietre sau adaosuri de accesorii nu inseamna neaparat un atribut al elegantei.
Nu te stropi din cap pana in picioare cu pudra plina de particule stralucitoare. Doar in cazul in care avem o tinuta cu un decolteu adanc dar chic, putem incerca o mica tusa discret translucida pe piele.
Tinutele mult prea stramte pe corp nu sunt in topul comoditatii. Tine cont ca noaptea corpul tinde sa retina lichidele si poate chiar iti doresti sa gusti cate ceva din meniul oferit.

LBD sau Little Black Dress
In traducere libera, Micuta Rochie Neagra, este un obiect vestimentar fara de care garderoba noastra ar fi cu adevarat in deriva. Pentru ca am invatat de la Audrey Hepburn, interpretand-o magistral pe Holly Golightly in capodopera Mic dejun la Tiffany, cat de important este sa stii sa porti o rochie aparent simpla intr-o non-culoare cum este negru, si sa reusesti sa pari cea mai eleganta fiinta din galaxie.
Este aproape imposibil sa nu vizualizezi imaginea emblematica cu Audrey/Holly din fata magazinului de bijuterii, scena care a facut istorie in lumea modei si care a facut sa curga rauri de cerneala despre intelegerea si asumarea unui stil. Rochia neagra, creata de Givenchy a deschis un trend de neegalat in materie de eleganta dusa la superlativ. Şi iata cum o rochie neagra, adaptata propriului stil si croita dupa cerintele in trend dar si nevoilor corpului nostru, a devenit emblematica tinuta care ne scoate mereu din necazuri atunci cand intrebarea obsesiva: „Eu cu ce ma imbrac?” pare sa nu ne dea pace...
Pentru nunta aceasta rochie isi va face cu varf si indesat datoria daca te asiguri ca respecta cateva reguli importante: materialul sa fie de cea mai buna calitate, modelul si croiala sa respecte, fie o linie clasica cu accente vintage, fie sa adopte un look modern, non-conformist si original, dar care sa te puna in valoare fara sa experimentezi un stil nou care sa nu te reprezinte.
Ideal ar fi ca rochita ta cea neagra sa fie conceputa asemeni melodiilor forever green, care se asculta cu la fel de multa placere chiar si peste 40 de ani. Cu alte cuvinte, sa o porti si peste cativa ani si sa arate impecabil de stylish. Pentru ca tot ce este fin, elegant si de o simplitate studiata, nu se demodeaza niciodata.

ACCESORIILE ideale
In ultimii ani, pantofii nude au castigat tot mai mult teren in randul doamnelor, probabil plictisite de eternul negru. Si pe buna dreptate! Un pantof nude iti salveaza oricand tinuta, se asorteaza lejer cu orice nuanta cromatica, nu ingreuneaza optic echilibrul culorilor alese si, mai nou, este alegerea numarul unu la toate evenimentele vietii cotidiene. Din fericire si acest nude s-a diversificat odata cu timpul... avem nude clasic, cu accente rozalii, nude spre bej, nude pal, nude cenusiu, iar panoplia tocurilor este la fel de variata. La nunta este pantoful ideal, cu conditia sa nu fie conceput cu un toc ametitor. Aceste tocuri sunt cea mai buna alegere pentru pictorialele fashion, pentru evenimentele glam ale vedetelor sau pentru un eveniment high-class unde ai garantia ca nu vei sta ore-n sir in picioare. Din pacate, un toc foarte mare devine, cu timpul, problematic pentru gambe, glezne si coloana.
Poseta este din ce in ce mai mica dar suficient de incapatoare cat sa ne incapa telefonul mobil, rujul si pudriera. Clutchul care facea furori acum cativa ani, s-a mai cumintit, nemaifiind atat de ostentativ, batut in strasuri sau pietre stralucitoare.
Nici colierele statement nu mai sunt in trend. În locul lor si-au castigat suprematia cerceii care au devenit ampli, spectaculosi, fie rotunzi, fie lungi pana aproape de umar.
 
Dress Code
LBD
1. Rochie Aryanna Karen din tulle de matase si broderie manuala, pret 690 lei
2. Rochie Innocenti Sposa cu fusta din paiete si bustul din catifea, pret 800 lei
3. Rochie Alexievici Couture din material regal si tul nude, pret 900 lei
4. Rochie Innocenti Sposa din voal de organza si corset în culoarea sorbetului de mango, cu bretele din dantela chantilly, pret 1000 lei
5. Set top si fusta creion Alexievici Couture, pret 650 lei
6. Rochie Aryanna Karen din satin duchesse si broderie manuala, pret 690 lei
7. Rochie Alexievici Couture cu bustul din broderie frantuzeasca, fusta din organza transparenta si tul, pret 750 lei.
pantofi nude
NUDE
1. Pantofi Botta din piele cu print sarpe roze, pret 349 lei
2. Pantofi stiletto Veronesse din piele lacuita, pret 348 lei 
3. Pantofi Veronesse din piele decupati lateral, pret 348 lei
4. Pantofi Veronesse din piele cu toc jos si varful decupat, pret 287,60 lei
5. Pantofi Botta din piele cu print sarpe alb-argintiu, pret 349 lei.

DE CE TE FERESTI de...

Pantaloni

Nu ai intalnit perechea aceea ideala in care sa te simti eleganta, naturala si sofisticata? Foare rau... dar nu e tarziu sa incepi sa-ti reconsideri pozitia fata de pantaloni. Un material vaporos, matasos, dar cu tesatura grea care sa alunece senzual pe picior spre toc este un element care va face furori daca stii sa accesorizezi intreaga tinuta in ansamblu. Înca mai crezi ca o femeie imbracata in pantaloni nu este suficient de feminina? Marcheaza-ti cu incredere talia, alege un material elegant, adauga in partea de sus un top sau un corsaj cat se poate de atragator, incalta-te cu pantofi ultra-feminini si urmareste reactia celor din jur.

Pantofii cu tocul mic

Crezi ca doar tocurile de 15 cm si calapodul cu platforma te ajuta sa arati mai inalta si-ti alungesc piciorul? Fals! Postura ta este cea care face totul. Daca stai dreapta, cu genunchii intinsi nu flexati, cu umerii trasi firesc spre spate si nu adusi in fata, tinuta ta va fi una impozanta si intimidanta. Nu tocurile sunt cele care-ti dau atitudine.

Combinatiile de culori indraznete
Probabil nu ai crede niciodata ca rozul cu griul pot face casa buna, dar te inseli. Cu cat incerci mai mult cu atat iti vei descoperi stilul si cromatica ideala personalitatii tale. Tot ce este original merita retinut si admirat. Sa stii sa dai dovada de indrazneala in moda este nu doar un act de curaj ci de asumare a unui stil, a slefuirii unui curent propriu, inseamna un nivel superior de intelege a modei.
 
Articol realizat de Florentina Musat
Revista Ghidul Miresei - Editia 24


Taguri: rochii de ocazie rochii de seara sfaturi mirese

Follow Us



Voteaza articolul: nota 1nota 2nota 3nota 4nota 5(0/5, 0 voturi)

Comentarii(0)
Trebuie sa fii logat pentru a comenta. Apasa pentru a te loga in cont!
Furnizori

Ai nevoie de un fotograf, o florarie sau un machiaj la tine in judet sau nu neaparat?

Forum
Rochii de mireasa la...

Intra pe Malika Fashion[...]

Re: Ce faceti pentru a...

eu merg la cosmetica in fiecare luna si este super. ma simt atat de bine cand plec de acolo

Re: Porumbei albi la...

si mie mi-ar placea

Re: Ce alegeti pentru...

makeup artiste sau hair-stiliste de pe internet

Re: DILEMA: CE ROCHIE...

o rochie lunga eleganta ?i un toc mic ar fi super!