Nunta la romani

Trei sunt motivele pentru care romanul vine in fata lui Dumnezeu cu aleasa inimii sale. Primul: spre impartasirea binelui si a raului, a bucuriei si a intristarii pe durata intregii vieti. Al doilea: pentru ca sangele si semintia lui sa nu se stinga niciodata si averea sa nu se risipeasca. Nu in ultimul rand, pentru a nu se spune ca a trait degeaba. Dar pana a ajunge in fata altarului, traditia cerea respectarea unor etape care sunt in mare aceleasi in toata tara.

 

- In vremurile de demult, casatoriile nu se faceau la intamplare, ci in functie de starea materiala, varsta tinerilor si incuviintarea parintilor. De-a lungul timpului, varsta la care casatoria era permisa a variat. In unele regiuni ale Romaniei, fetele nemaritate pana la 20 de ani erau considerate fete batrane, iar flacaii neinsurati pana la 30 de ani, flacai tomnateci. In alte locuri, o fata se putea marita si dupa 20 de ani, iar un flacau nu era considerat prea batran nici daca se insura dupa 30 de ani.

 

- Horele de peste an erau un moment important in viata tinerilor. Din ziua in care erau scosi la joc, fetele deveneau bune de maritat, iar feciorii buni de insurat. Mai buna de maritat insa era considerata o fata cand stia cum se cade a lucra, iar feciorii, cand se pricepeau cum se cuvine la gospodarie.

 

- O fata mare, care voia sa se marite pana a nu deveni fata batrana trebuia sa fie onesta, statornica, sarguincioasa, inteleapta si mai presus de toate acestea, sanatoasa. Mireasa mai trebuia sa fie dintr-un neam bun, din oameni de omenie, cinstiti si cu vaza in sat. Cat despre barbat, acesta trebuia sa fie doar “putintel” mai frumos decat dracul. In rest aceleasi insusiri care i se cereau miresei erau de dorit si la mire.

 

- Primul cuvant in alegerea mirelui il aveau insa parintii fetei. Era de preferat ca fata sa ramana in satul parintilor sai. In toata Romania datina cerea ca zestrea fetei sa fie pregatita din timp. In zona Bacaului mama se ingrijea ca fata sa aiba de zestre perne, cergi, prosoape, fete de masa si straiele miresei. Toate lucrurile trebuia sa fie tesute si toarse chiar de fata, mamei revenindu-i sarcina de a o supraveghea si de a face rost de materialele necesare. Tatal trebuia sa daruiasca miresei vite, pamant si bani. Zestrea era proportionala cu frumusetea fetei. Cu cat fata era mai urata cu atat zestrea trebuia sa fie mai mare.

 

- Petitul avea un laitmotiv valabil in toate provinciile locuite de romani - vanatoarea. Feciorii mergeau in petit doar insotiti de parinti sau de petitori, luand cai ocolite pentru a se feri de vraji. Ajunsi la casa fetei, petitorii spuneau gazdelor ca sunt vanatori care urmaresc o caprioara ce s-a ascuns in curtea aceea. In alte parti ale Romaniei, flacaul de insurat era prezentat drept un tanar imparat care, plimbandu-se prin imprejurimi, a vazut o floare pe care ar vrea sa o rasadeasca in curtea sa imparateasca. De obicei, pana a fi prezentata fata, parintii ei aduceau alte trei femei cu care incercau sa pacaleasca petitorii. Cand in sfarsit fata de maritat era adusa de mama sa in incapere, flacaul trebuia sa ii dea un dar - o batista sau un inel. Dupa ce cadeau la invoiala sa dea fata, tinerii se sarutau pentru prima oara in fata parintilor. Apoi familia fetei mergea „pe vedere“ la familia baiatului pentru a stabili zestrea si detaliile legate de nunta. Pasul urmator era logodna sau incredintarea.

 

 

- Pregatirile pentru nunta priveau ambele familii. Parintii se ingrijeau de gatirea mancarurilor si aducerea bauturilor. Tinerii alegeau vorniceii si „drustele“ sau domnisoarele de onoare.

 

- Mirele tocmea lautarii si cumpara darurile pentru mireasa. Mireasa pregatea darurile pentru nunii mari, pentru cumnati si cumnate. Apoi schimburile pentru mire si pentru socrii cei mari.

 

- Ceremonialul era acelasi in toata tara. Nunta la romani tinea trei zile si trei nopti. In sambata hotarata, chematorii sau vorniceii mergeau din poarta in poarta cu o plosca de rachiu sau de vin, chiuind, cantand si jucand pentru a chema oamenii la nunta.

 

- Un alt personaj important in ceremonial era colacerul sau vatavul, al carui rol era acela de a rosti diversele oratii de nunta.

 

- In Transilvania nu se facea nici o nunta fara steag-simbolul virilitatii mirelui. Steagul se facea dintr-un varf subtire de brad pe care se puneau naframe de matase colorata. In Maramures, in varful bradului se punea o cruce de care se legau spice de grau. Prin partile Timisoarei, de ramurile bradului se leagau clopotei si colacei.

 

- In ziua nuntii, mireasa era imbracata si pieptanata de druste. Cununa de mireasa era diferita de la o zona la alta. Fie ca se facea dintr-un cerc rotund imbracat in fire de lana colorata, crengute de pomi roditori, din spice de grau curat si din flori de camp sau din monede de argint si de aur, cununa era podoaba cea mai aleasa a miresei. Impodobitul era insotit de cantecul miresei.

 

- Plecarea la cununie se facea separat. Dupa slujba religioasa cele doua cete de nuntasi plecau impreuna la masa. Mirii incadrati de lumanarile de nunta strabateau satul. In calea lor se aruncau galeti cu apa, pentru ca viata sa le mearga din plin. In pragul casei mirii erau intampinati de un batran care arunca asupra nuntasilor boabe de grau, spre a le aduce noroc. Datina cerea ca mireasa sa fie intampinata de soacra cu paine si sare. Mirele trebuia sa treaca mireasa in brate peste pragul casei.

 

- La masa stateau doar cei insurati, niciodata tineretul care era mai preocupat de joc decat de mancare.

 

- In timpul mesei, mireasa petrecea afara cu tinerii, jucand si cinstind fetele cu care a copilarit. Catre sfarsitul mesei bucataritele aduceau in fata nasilor o gaina fripta, semn ca a venit timpul ca mireasa sa fie adusa langa mire. Pentru asta, nasul trebuia sa plateasca. Vorniceii rapeau mireasa din mijlocul tinerilor si o aduceau mirelui. In unele zone din Romania, dupa miezul noptii, mireasa era rapita de langa mire si ascunsa, pana cand mirele platea vorniceii sa i-o aduca inapoi.

 

- Darul nuntasilor se striga la masa. Acesta consta fie in bani, fie in vite sau in obiecte pentru gospodarie. La randul lor mirii faceau daruri nasilor si socrilor, precum si rudelor apropiate.

 

- Catre dimineata, nasa inhobota mireasa, adica ii scotea cununa de nunta si ii punea pe cap o basma, semn ca a intrat in randul nevestelor. Cununa de mireasa era fie platita de una dintre druste, fie pastrata de mireasa, care avea dreptul sa o poarte in zilele de sarbatoare pana la nasterea primului copil.

 

- Dupa ce se arata nuntasilor zestrea miresei, se canta „nuneasca“ sau cantecul nasilor.

 

- In revarsatul zorilor, socrii cei mici plecau acasa, insotiti o bucata de drum de miri, nuntasi si lautari. Nunta se sfarsea cand toti mesenii plecau acasa.

 

Chiar daca s-au adaptat la vremurile moderne, multe din aceste obiceiuri s-au pastrat pana azi. Chiar daca in cele mai multe cazuri, miresele poarta acum voal in loc de cununa, iar locul chematorilor l-au luat invitatiile tiparite, chiar daca in sate nuntile se fac cel mai adesea in salile caminelor culturale, iar la oras in restaurante, chiar daca trasurile au fost inlocuite de masini impodobite cu flori si baloane, chiar daca traditiile cele vechi au fost inlocuite de importuri din Vest, nunta ramane unul dintre putinele evenimente la care tinem cont de ritualuri si de obiceiuri.